Finlandezul Mika Auvinen este recunoscut in lumea soferilor profesionisti europeni pentru extravaganta sa in materie de camioane customizate. Timp de mai bine de zece ani, acesta a participat la competitiile europene de profil cu diferite tipuri de camioane, fara a castiga insa marele premiu. Totusi, perseverenta finlandezului a dat in cele din urma roade, astfel ca, in 2008 acesta a castigat prestigiosul trofeu Trucstar cu camionul sau Scania V8 R620 Shogun.
Shogun-ul lui Mika
Camionul era la baza un autosasiu 6x2 Scania V8 R620, in acel moment cel mai puternic model al constructorului suedez, accesorizat pana in dinti. Auvinen a ales acest model pentru a avea un impact mai mare asupra juriului si al participantilor la eveniment, sunetul produs de un propulsorul V8 fiind unic. Vopseaua pentru care Auvinen a optat a fost de departe una atipica pentru o tara nordica. De la oglinzi pana la bara din spate, totul este vopsit in nuante de portocaliu aprins. Pana aici, nimic neobisnuit, s-ar putea spune. Partea interesanta abia acum incepe. Grila radiatorului a fost “imbracata” cu un bullbar imens cromat, a carui forma stilizeaza mastile de lupta ale samurailor. In plus, Auvinen a montat deasupra parbrizului o sabie autentica de samurai precum si un numar impresionant de proiectoare si goarne. Toata suprafata camionului a fost desenata cu aerograful de catre Terje Aspmo, acesta fiind inspirat de numeroasele filme cu samurai, durata totala a intregii lucrari fiind de aproximativ 10 luni. Totul a fost acoperit de o pelicula de lac special, rezistent la schimbari climatice precum si la ultraviolete. Interiorul este predominat portocaliu, la fel ca exteriorul. In mod natural, multe elemente de decor sunt metalice si cromate asemenea sabiilor samurailor. La partea interioara accentul a fost pus mai mult pe sunet astfel ca, acesta este “captusit” cu incinte audio.
Date interesante ale camioanelor participante in astfel de concursuri
Majoritatea camioanelor customizate care sunt inscrise in concursurile de gen au doua lucruri in comun: proprietarii lor sunt din tarile nordice si suprastructurile sunt tip siloz iar intreg ansamblul are 25 metri si 60 tone. Explicatia este oarecum la indemana, acest tip de transport este unul profitabil din mai multe puncte de vedere. Camioanele vin decorate integral, desenele de pe acestea acoperind si cel mai mic panou iar unde nu se poate altfel, locul respectiv este cromat. Vopselurile folosite ar face invidios chiar si un impatimit al tuning-ului auto, acestea fiind de cea mai buna calitate. Investitiile intr-un astfel de camion pot atinge de multe ori si 200.000 euro pe langa pretul de achizitie.

3 comentarii:
Frumos camionul, parca mergeau si cateva poze cu interiorul insa,katana prinsa pe panoul cabinei are mare efect !
Ai dreptate vt880. in cateva zile pun text si foto cu urmatorul camion al lui Auvinen, tot o Scania.
Foarte frumos!!! Pentru asa ceva trebuie Suflet, ca bani se mai gasesc!!!
Trimiteți un comentariu