luni, 14 martie 2011

Reparaţie în stil britanic - Autodata Truck-Info

Producătorul britanic Autodata, poate cel mai important în acest segment a lansat pe piaţă un nou program de diagnoză destinat vehiculelor comerciale, mai exact Autodata Truck Info. 

Service-urile de camioane private au posibilitatea de a folosi acest soft şi aceste informaţii bazate pe date furnizate de către producători. Un avantaj îl reprezintă apropierea de standardele de calitate oferite de service-urile de reprezentanţă, reparaţia fiind efectuată corect după manual şi nu după ureche. Noul program Truck Info conţine date tehnice, informaţii referitoare la repararea şi service-ul autovehiculelor comerciale usoare dar şi a celor grele de la 2.8 tone până la 38 de tone fabricate după anul 1990, astfel fiind acoperită, întreaga gamă. Programul Truck Info acoperă mai mult de 30 de producători (Daf, Iveco, Man, Mercedes-Benz, Renault, Scania şi Volvo)şi peste 2.000 de modele.

Meniul programului conţine nouă module principale. Un prim modul, Date Tehnice, este cel ce conţine informaţii generale precum indentificarea vehiculului, plăcuţe de indentificarea a vehiculului/locaţia codului pe motor, informaţii legate de sistemul de injecţie, cupluri de strângere, dimensiunea frânelor pe discuri şi tamburi, informaţii despre sistemele de aer condiţionat precum şi lubrifianţi şi volume. Un al doilea modul, Timpi de lucru, este extrem de important mai ales in economia de timp şi implicit de costuri. Acesta conţine informaţii legate de timpi de reparaţie efectivi ai defecţiunii. Modulul conţine informaţii despre timpi de reparare a diferitelor piese de motor, a sistemul de racire şi evacuare, timpi de lucru pentru anumite avarii aparute la sistemele de directţe, de frânare, transmisie (automată sau manuală), diferenţiale, axe, arbore, etc. Un alt modul, Geometria roţilor, permite mecanicului reglarea corectă şi respectarea indicaţiilor/parametrilor producătorului pentru un minim de uzaj al pneurilor, pentru un consum mai scăzut şi nu în ultimul rând pentru un cost mai scăzut. Modulul, Curele de distribuţie şi lanţuri, permite utilizatorului comanda corectă a lanţului/curelei şi montarea acesteia în parametri. Programări service, este un modul ce permite service-ului stabilirea cu exactitate a intervalelor de service conform producătorului şi lista peiselor necesare penttru următoarea revizie (ulei, plăcuţe de frână, filtre, etc.).

1 comentarii:

VT880 spunea...

Sa speram ca va functiona si cei care inca repara dupa "ureche" vor avea un " instrument " ,pentru a elimina timpii de asteptare si nervi nostri !

Trimiteți un comentariu