duminică, 13 martie 2011

Comisia Europeană a lansat o consultare publică care vizează simplificarea înmatriculării autovehiculelor pe teritoriul UE

Comisia Europeană a lansat, joi, 3 martie, o consultare publică care vizează simplificarea formalităţilor şi condiţiilor necesare pentru înmatricularea autovehiculelor pe teritoriul Uniunii Europene.

Iniţiativa face parte din setul de acţiuni cuprinse în Raportul pe tema Actului privind Piaţa Unică pe 2010 şi va servi drept bază pentru o nouă iniţiativă legislativă, ce va fi lansată de Comisia Europeană (COM) pe parcursul acestui an. 

Consultarea vizează identificarea problemelor care pot apărea atunci când cetăţenii europeni sau companiile doresc să înmatriculeze autovehicule în alte state UE decât cele de reşedinţă sau autovehicule aduse din alte state europene decât cele de reşedinţă şi reducerea costurilor şi timpului consumat pentru astfel de demersuri.
COM precizează că, atunci când cetăţenii şi companiile europene cumpără sau transferă autovehicule în alte state membre ale UE, se confruntă frecvent cu numeroase formalităţi de re-înmatriculare, birocraţie şi chiar plata dublă a taxelor de înmatriculare, toate acestea din cauza faptului că legislaţiile naţionale în acest domeniu nu sunt armonizate şi aplicate într-un mod coordonat.

Totodată, Comisia doreşte să colecteze, prin consultarea lansată joi, opiniile cetăţenilor şi ale celorlalţi actori implicaţi în înmatricularea autovehiculelor, dar şi să contureze noi acţiuni care să ducă la înlăturarea obstacolelor birocratice existente în acest domeniu şi care împiedică libera mişcare a bunurilor şi serviciilor în UE.
Părţile interesate sunt invitate să îşi transmită contribuţiile, online, până la data de 26  mai 2011.

1 comentarii:

VT880 spunea...

Asta de veste buna...insa ramine de vazut reactia finantistilor, care faceau plinul de taxe si impozite pe spatele cetatenilor !

Trimiteți un comentariu